top of page

Acest proiect a fost finanțat printr-un grant al Ministerului Român al Cercetării și Inovării, CCDI-UEFISCDI, proiect numarul PN-III-P2-2.1-CI-2018-1233, în cadrul PNCDI III. Contract nr. 207CI/2018
Berea specială este definită ca un produs care se fabrică cu ajutorul unui ingredient sau metodă care se află în afara metodei convenționale. Tehnologia dezvoltată substituie o parte din substratul amidonos provenit din malţ, cu un altul zaharos provenit din miere şi fructe. Mierea poate fi un substituent parţial al maltozei din mustul de bere şi care prin compoziţia sa complexă, bogată în compuşi polifenolici cu caracter antioxidant, a contribuit la funcţionalitatea berii. Fructele utilizate au fost sucul de mere și sucul de protocale.
Au fost utilizate de asemena și produse non-convenționale, precum condimentele care au conferit berii note de dulceață (scorțișoara) sau care a conferit berii un gust extrem (ghimbirul, cuișoarele). Adăugarea condimentelor în bere s-a realizat la fermentarea secundară, pentru a păstra compuşii volatili de aromă şi extracţia redusă de compuşi taninici.
Hameiul (Humulus lupulus) este foarte important pentru fabricarea berii. Soiurile de hamei cultivate în România, Magnum, Huller Bitterer, Perle sunt foarte bogate în compuşi bioactivi şi pot constitui surse importante de xanthohumolul, izoxantohumolul și 8-prenilnaringenină, consideraţi cei mai puternici antioxidanţi naturali, berea fiind cea mai importantă sursă de expunere a organismului uman la acţiunea benefică a acestor compuşi. Întrucât hameiul varietatea Perle s-a încadrat cel mai bine în profilul de aromă al ingredientelor utilizate, acesta a fost ales pentru rețetele de fabricație a berilor din cadrul acestui proiect de cercetare.
Cele două sortimente de bere obținute au fost analizate sub aspect senzorial, fizico-chimic și nutrițional. S-a demonstrat de asemenea funcționalitatea ingredientelor utilizate atât individual, cât și in produsele finite.
bottom of page
